Pages Navigation Menu

Declaratia de la Amsterdam

Declarația de la Amsterdam 2002 – declarația oficială  pentru Umanismul Mondial

Umanismul este produsul unei lungi tradiții de gândire liberă care a inspirat o mare parte dintre marii filosofi și artiști ai lumii, dând astfel naștere științei înseși.

Fundamentele Umanismului modern sunt următoarele:

  1. Umanismul este etic. El afirmă valoarea, demnitatea și autonomia individului și dreptul fiecărei ființe umane la cel mai mare nivel de libertate posibilă, compatibilă în același timp cu drepturile altora. Umaniștii au datoria de a se îngriji de întreaga umanitate, inclusiv generațiile viitoare. Umaniștii sunt de părere că moralitatea este o parte intrinsecă a naturii umane, bazată pe înțelegere și grijă față de ceilalți, ce nu are nevoie de confirmare externă.
  2. Umanismul este rațional. Caută să folosească știința în mod creativ, nu distructiv. Umaniștii sunt de părere că soluțiile la problemele omenirii se găsesc în gândirea și acțiunea umană și nu în intervenția divină. Umanismul sprijină aplicarea metodelor științifice și a gândirii libere asupra problemelor bunăstării umane. Dar Umaniștii cred în același timp că aplicarea științei și a tehnologiei trebuie să fie temperată de valorile umane. Știința ne oferă mijloacele, dar valorile umane trebuie să propună scopul final.
  3. Umanismul sprijină democrația și drepturile omului. Umanismul tinde către cel mai înalt grad posibil de dezvoltare a fiecărei ființe umane. Consideră că democrația și dezvoltarea umană sunt chestiuni de drept. Principiile democrației și ale drepturilor omului sunt aplicabile relațiilor interumane și nu sunt restricționate de formele de guvernare.
  4. Umanismul insistă asupra faptului că libertatea personală trebuie să vină totodată cu responsabilitate socială. Umanismul se avântă întru construirea unei lumi bazată pe ideea de persoană liberă responsabilă față de societate și recunoaște dependența noastră de și responsabilitatea pentru lumea naturală. Umanismul nu este dogmatic, nu impune niciun crez asupra aderenților săi. Este, în acest fel, angajat în susținerea unei educații lipsite de îndoctrinare.
  5. Umanismul este un răspuns pentru larg răspândita dorință de alternativă la religia dogmatică. Religiile majore ale lumii pretind că sunt bazate pe revelații valabile pentru totdeauna, și mulți încearcă să impună felul în care văd ei lumea asupra întregii umanități. Umanismul admite că o cunoaștere solidă a lumii și a noastră se naște printr-un proces continuu de observație, evaluare și revizuire.
  6. Umanismul prețuieste creativitatea artistică și imaginația și recunoaște puterea transformatoare a artei. Umanismul afirmă importanța literaturii, muzicii și a artelor creatoare și vizuale pentru dezvoltarea și împlinirea personală.
  7. Umanismul este un mod de viață ce tinde către împlinirea în cel mai înalt grad posibil prin cultivarea unei vieți etice și creative și oferă mijloace etice și raționale de abordare a provocărilor zilelor noastre. Umanismul poate fi un mod de viață pentru oricine, oriunde.

Misiunea noastră principală este ca în termenii cei mai simpli să facem ființele umane conștiente de ceea ce poate să însemne Umanismul și ceea ce le pretinde acestora să fie. Folosind gândirea liberă, puterea științei și imaginația creativă pentru încurajarea păcii și în serviciul compasiunii, avem încredere că dispunem de mijloacele necesare să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm cu toții. Facem apel către toți cei care împărtășesc această convingere să se asocieze cu noi în această strădanie.