Pages Navigation Menu

Există un erou în fiecare dintre voi

Record pentru viață, record mondial!

Record pentru viata

Peste 12.000 de români sunt așteptați să participe la cel mai mare curs de resuscitare!

România va încerca să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de resuscitare. Evenimentul, care va avea loc pe 28 mai, începând cu orele 15:00, a fost anunțat de către reprezentanții Societății de Salvare București și ai Serviciului de Ambulanță București Ilfov (SABIF), cu prilejul împlinirii a 110 ani de activitate.

Reprezentanții Guinness World Records (GWR) vor fi prezenți pe Arena Națională pentru a atesta recordul. Special pentru acest eveniment a fost creat site-ul www.recordpentruviata.ro, unde se pot înscrie toți cei care doresc să participe.

Primele 12.000 de persoane înscrise pe www.recordpentruviata.ro vor fi alertate prin intermediul aplicației Există un erou în fiecare dintre voi de fiecare dată când o persoană va fi în stop cardiorespirator în apropierea lor!

”Așteptăm peste 12.000 de români la cel mai mare curs de resuscitare, care se va desfășura pe Arena Națională. Vor fi minimum 600 de instructori, care îi vor învăța pe cei prezenți să facă compresii și ventilații pe un manechin. Primul ajutor este vital pentru salvarea de vieți. Vrem ca, prin acest curs, să existe mai mulți oameni care să știe ce au de făcut când o persoană se prăbușește în stradă”, a declarat la conferința de presă președintele Societății de Salvare București, dr. Cristian Grasu.

În anul 2015, la nivelul Capitalei și al județului Ilfov s-au înregistrat 2.750 de cazuri de stop cardio-respirator, fiind salvate 108 vieți. Rata de succes a fost de 3,92 la sută, iar această statistică ne arată cât de gravă este situația. Cu un astfel de curs record de prim ajutor, rata de resuscitare ar putea fi dublată.

Asociația Umanistă Română s-a înscris deja și vă invităm și pe voi să fiți printre cei 12000 de EROI!

Înscrierile se fac pe www.recordpentruviata.ro

Eveniment Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.